Saturday, December 15, 2018
Text Size

Sindicatul Liber al Navigatorilor

Sindicatul Liber al Navigatorilor din Flota Maritimă Comercială (SLN) este organizația profesională reprezentativă la nivel național a navigatorilor maritimi din România și a luat ființă la 26 decembrie 1989 în urma adunării spontane a navigatorilor din Portul Constanța și s-a înregistrat cu personalitate juridică, ca primul sindicat din Constanța, cu Hotărârea Judecătorească nr. 1 din ianuarie 1990.

Încă de la înființare a fost sindicatul reprezentativ al IEFM Navrom Constanța și ulterior reprezentativ la CNM Romline SA Constanța și CNM Petromin SA Constanța.

În decursul anilor, a devenit o organizație reprezentativă și pentru companiile cu management privat românesc și străin.

În anul 1991, SLN s-a afiliat la Federația Internațională a Transportatorilor – ITF (www.global.org), cu sediul la Londra, obținând recunoașterea internațională.

SLN este membru fondator al Federației Europene a Transportatorilor – ETF (www.etf.europa.eu).

Federația Europeană a Lucrătorilor din Transporturi (ETF) este o organizație sindicală paneuropeană care cuprinde sindicatele din domeniul transporturilor din Uniunea Europeană, Spațiul Economic European și țările din Europa Centrală și de Est.

SLN este membru al Comitetului Maritim National Tripartit din cadrul Ministerului Transporturilorși membru în Comisia de Dialog Social din cadrul Ministerului Transporturilor Europene de la Bruxelles.

Din anul 1996, SLN împreună cu ITF a înființat Inspectoratul ITF din România iar în anul 1999 SLN a înființat Fundația pentru Protecția Marinarilor de Pretutindeni (www.seamensclub.ro), creând astfel oferta de servicii pentru marinarii străini care vin cu navele în porturile românești.

În memoria navigatorilor căzuți la datorie sau dispăruți pe mare, SLN a contribuit decisiv la ctitorirea  Catedralei Navigatorilor (www.cruce.ro), prima biserică începută și terminată după anul 1990.

SLN are un numar de peste 6.000 membri înregistrați din companiile de navigație românești și cele mai mari companii de navigație din străinătate.

SLN este continuatorul Organizației Marinarilor din Societatea Maritimă Română care a funcționat în perioada interbelică, luând ființă odată cu mișcările muncitorești din portul Constanța, din anii 1929 și 1930.

 

 

Search site ...

Login Form