Monday, August 20, 2018
Text Size

NOUTATI

In atentia membrilor SLN

La Congresul ITF din Mexic, din 2010, s-a adoptat o strategie de reorganizare a miscarii sindicale in scopul unei mai bune reprezentari a navigatorilor membri. Prin aceasta noua politica se urmareste o mai buna comunicare între sindicatele nationale, intre acestea si marinari, o implicare mai mare a membrilor de sindicat în activitatile sindicale si cresterea gradului de sindicalizare a personalului navigant si  auxiliar. 

La începutul lunii noiembrie 2013, conducerea SLN a participat la primul grup de training pentru punerea în practica a acestei strategii. Pe baza ei, sindicatele navigatorilor din întreaga lume se vor reorganiza, astfel încât sa poata oferi pachete standard de servicii. 

 

În viitorul apropiat, fiecare navigator membru de sindicat, va primi un card în care sunt înscrise toate datele personale si profesionale, precum si datele de contact ale sindicatelor ITF. SLN s-a dotat, deja, cu un aparat pentru emiterea cardurilor.

La nivelul fiecarui sindicat national va functiona un birou specializat care va asigura asistenta navigatorilor. Se constituie, astfel, o retea planetara a birourilor de asistenta, care vor conlucra. Spre exemplu, daca un marinar român are probleme într-un port din Italia, biroul de asistenta din respectivul port îl va contacta pe cel din portul Constanta, de la SLN. Amândoua vor colabora la solutionarea cazului.

Pe de alta parte, va fi instituit un sistem de raportare a cazuisticii de la nivelul sindicatelor catre ITF, care va cuprinde descrierea cazurilor si modul în care au fost rezolvate. 

Pentru o mai buna informare, navigatorii vor primi un card cu ajutorul caruia se pot conecta la o baza de date specializata. Aceasta cuprinde informatii utile privind conditiile de munca si viata de la navele pe care vor lucra.

Membrii de sindicat vor beneficia de asistenta juridica în caz de abandon, neplata a salariilor, accidente de munca, încalcarea prevederilor contractuale si asa altele. 

Pentru o mai buna cunoastere a realitatilor de pe mare, reprezentantii sindicatelor vor organiza mai multe vizite la bordul navelor acoperite de contractele lor. 

În viitor, vor fi organizate traininguri sindicale, programe educationale pentru navigatori, în cadrul carora vor fi prezentate: drepturile marinarilor, contractele colective de munca, prevederile MLC - 2006 . SLN doreste sa includa si lectii de limba engleza pentru cei interesati,  datele si tematica acestor programe vor fi communicate prin mijloacele cunoscute (e-mail, media, site SLN).

La toate aceste servicii, se adauga negocierea contractelor colective de munca. Si în aceasta privinta va avea loc o schimbare. Pe viitor, contractele colective vor fi negociate multinational prin incheierea de intelegeri bilaterale intre organizatia din tara armatorului si organizatia din tara de nationalitate a navigatorului. Spre exemplu, daca pe o nava a unui armator din Franta se afla atât francezi, cât si români, sindicatul francez va invita reprezentantul SLN sa participe la negocierea contractului. Acest mod de negociere se practica, deja, în cazul armatorilor norvegieni.

Procesul de reorganizare a sindicatelor, de îmbunatatire si diversificare a serviciilor lor si o protectie mai buna pentru membrii de sindicat, este dublat de unul de standardizare si informatizare a întregii activitati. Se doreste ca, la finalul lui, sa nu mai existe diferente între sindicatele nationale, pe de o parte, între ele si ITF, pe de alta parte, în ceea ce priveste capacitatea de interventie si solutionare a problemelor navigatorilor.

Odata cu aplicarea acestei strategii si a prevederilor Conventiei internationale privind munca si viata pe mare MLC - 2006, gradul de acoperire a navelor din flota mondiala va creste substantial.

 

Category: Info/Noutati

Search site ...

Login Form